azi am folosit doua crengute carbonizate ca sa obtin cel mai puternic contrast pe lavabilul imaculat. la inceput niste zgarieturi timide si anemice care nu aratau nicicum nici de aproape, nici de departe. dar pe masura ce crenguta se topea incet sub degetele mele, zgarieturile au devenit niste urme adanci si puternice lasate de zgomotul unor artificii intunecate care dupa ce pocneau si se stingeau destul de tare astfel incat sa se vada, cadeau infrante si se asterneau pe jos.
teama de la inceput s-a transformat rapid intr-o dorinta puternica de a face lucrul asta pentru totdeauna si in curand degetele inclestate atat de tare pe crenguta aproape ca s-au contopit de tot in negrul fara cusur, fara pata. nici nu mi-am dat seama cand unghia a luat locul condeiului moale.
nu stiu daca ce a iesit are vreo importanta acum dar stiu clar ca ceea ce a contat si imi voi aminti si cauta mereu va fi simtirea pe care am avut-o atunci cand zgomotul de artificii intregea culoarea, mirosul si imaginatia.
urma sa fac o comparatie tocmai pentru a-mi intari spusele dar mi-am dat seama ca ar fi ca si cum ai compara o frunza cu intreg copacul, cu toata padurea de fapt... asa ca m-am oprit la timp.
by Simona H.
No comments:
Post a Comment